Medicii de familie din Buzău acordă servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Medicii de familie din Buzău acordă servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

În timp ce medicii de familie din ţară își mențin decizia de a protesta faţă de subfinanţarea asistenţei medicale şi birocraţia din sistemul medical, colegii lor din Buzău își vor vedea de treabă, pentru că au semnat deja contactele adiționale. Spun însă că ar putea protesta și ei, la primăvară, înainte de semnarea noilor contracte, dacă nu le sunt soluționate revendicările. stiridebuzau.ro

Citeste

Suspiciune de tuberculoză la școala din Topliceni. 20 de elevi sunt monitorizați de medici

Suspiciune de tuberculoză la școala din Topliceni. 20 de elevi sunt monitorizați de medici

Un număr de 20 de elevi au ieșit pozitiv la testarea tuberculinică, la scurt timp după ce profesoara de sport a primit de la institutul Marius Nasta diagnosticul de TBC. DSP a transmis ca în școala cu probleme să se facă dezinfecție însă conducerea nu a reacționat deocamdată. Elevii urmează să fie consultați de un medic specialist și apoi să facă radiografii la plămani. stiridebuzau.ro

Citeste

Dozele de vaccin antigripal au ajuns în stocul DSP Buzău

Dozele de vaccin antigripal au ajuns în stocul DSP Buzău

Mai bine mai târziu decât niciodată. Asa se poate spune despre a doua tranșă de vaccinuri antigripale care au ajuns în stocurile direcțiilor de sănătate publică din țară. La Buzău, DSP a primit peste 23.000 doze de vaccin antigripal. Din fericire, până acum, în țară, n-a fost înregistrat niciun caz de gripă. Primele tranșe de vaccinuri antigripale au ajuns în judeţele Constanţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Buzău, Prahova şi în Bucureşti. stiridebuzau.ro

Citeste

Ce bonusuri primesc medicii care se angajează la Spitalul Județean Buzău

Ce bonusuri primesc medicii care se angajează la Spitalul Județean Buzău

Cea mai mare unitate sanitară din județ a scos, recent, la concurs nu mai puțin de 17 posturi de medici. Pentru absolvenții de medicină care vor opta să aleagă unul dintre posturile scoase la concurs, autoritățile judetului le vor oferi un bonus de 2.900 de lei, timp de șase luni, iar pentru cei din alte județe, se asigură și locuința de serviciu. De ani buni, Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează la cota de avarie în ceea ce privește numărul de medici. stiridebuzau.ro

Citeste

Cadou de la autoritățile Buzăului pentru frații de peste Prut. Consiliul Județean a donat aparatură medicală celui mai mare spital din Soroca

Cadou de la autoritățile Buzăului pentru frații de peste Prut. Consiliul Județean a donat aparatură medicală celui mai mare spital din Soroca

Donația a fost făcută zilele trecute de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care s-a întâlnit cu omologul său moldovean și cu cadre medicale ale spitalului. Conducerea județului Buzău anunță că va sprijini în continuare cea mai mare unitate medicală din Soroca. Trei incubatoare și trei injectomate, necesare asigurării unui mediu potrivit și tratamentului nou-născuților, au fost donate, vineri. stiridebuzau.ro

Citeste

Concurență mare pe posturile scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Buzău

Concurență mare pe posturile scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Buzău

Pentru cele 12 posturi vacante de asistent medical și infiermieră, toate la UPU, s-au înscris peste 100 de persoane. Candidaţii urmează să susțină prima probă pe 26 septembrie. Odată ocupate aceste posturi, se va reduce deficitul de personal la secția UPU a spitalului. Dacă pentru posturile de medici, puțini sunt cei interesați să lucreze la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în privinţa posturilor de asistent medical sai infirmieră, concurența este foarte mare. stiridebuzau.ro

Citeste

Activitate intensă în spitalele Buzăului. Trei nașteri au fost în Noaptea de Înviere

Activitate intensă în spitalele Buzăului. Trei nașteri au fost în Noaptea de Înviere

Vinul, drobul, friptura de miel sau ouăle roşii consumate în exces de sărbători le-au dat bătăi de cap buzoienilor. În prima și a doua zi de Paște, peste 300 de oameni au ajuns la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, la Buzău, în cele două zile de sărbătoare au fost înregistrate 11 nașteri. Și în acest an, medicii buzoieni au avut de furcă cu împătimiții ospețelor de Paşti. stiridebuzau.ro

Citeste

Avertisment al autorităților sanitare: mușcătura de căpușă poate cauza boli grave

Avertisment al autorităților sanitare: mușcătura de căpușă poate cauza boli grave

În ultima săptămână, cinci persoane s-au prezentat la Spitalul Județean de Buzău, după ce au fost înțepate de căpușe. Insectele au fost scoase de către medici, care nu au constatat, la niciunul dintre pacienți, simptomele bolii Lyme. Medicii recomandă maximă precauție în aceasta perioadă, deoarece mușcăturile de căpușe pot provoca boli grave. stiridebuzau.ro

Citeste

Medicul Dragoș Porumb, propus pentru funcția de director medical al Spitalului Județean Buzău

Medicul Dragoș Porumb, propus pentru funcția de director medical al Spitalului Județean Buzău

Echipa de conducere a Spitalului Judeţean de Urgență Buzău va avea un nou membru, după pensionarea medicului Stanciu Paraschiv. Cel propus spre aprobare Consiliului Județean, pentru funcția de director medical, este Dragoș Porumb. Acesta va prelua funcția începând cu data de 10 aprilie. Dr. Dragoș Porumb, medic ortoped, a fost propus de conducerea Spitalului Județean. stiridebuzau.ro

Citeste

Află de la specialiști cele trei metode care pot salva o viață

Află de la specialiști cele trei metode care pot salva o viață

Oricare dintre noi ne-am putea afla la un moment dat lângă o persoană care s-a înecat cu mâncare ori a suferit un accident şi are nevoie de resuscitare urgentă. Cunoaşterea unor tehnici de prim-ajutor, precum resuscitarea cardio-pulmonară sau manevra Heimilch, poate salva viaţa unui pacient aflat în stop cardio-respirator. Luminiţa Turcu, asistent şef la Spitalul de Urgenţă Buzău şi instructor la Şcoala Postliceală Sanitară Buzău ne învaţă cum să efectăm corect şi rapid aceste proceduri. stiridebuzau.ro

Citeste